Public Enemies (2009)

Regie: Michael Mann

Distributie: Johnny Depp, Christian Bale, Billy Crudup, Marion Cotillard

Nota: 7.8

Pe scurt: V-ati intrebat vreodata cum ar arata cateva momente din viata unuia dintre cei mai cautati si controversati spargatori de banca ai Americii? Iata ca Public Enemies suprinde exact acest lucru, dar intr-o maniera diferita fata de ce poate ne asteptam inainte de inceperea filmului. Timpul actiunii este in America anilor ‘30 in timpul Marii Crize, iar J Edgar Hoover, tanarul si proaspatul director FBI, il investeste pe agentul Melvin Purvis cu sarcina de a-l vana pe faimosul spargator de banca, John Dillinger. O cursa nebuna, un joc de-a soarecele si pisica, filmul incearca sa pastreze cat mai multe evenimente reale. Public Enemies nu este o alegere gresita, fiind un film de actiune peste cele aparute in ultima vreme.

Cititi mai jos alte comentarii (contine spoilere)…

Filmul nu il consider extraordinar, dar ramane in categoria unor filme macar interesante daca nu bune. La sfarsit ramai cu un oarecare zambet amar. Personajul principal este John Dillinger (nicidecum Melvin Purvis, agentul FBI) si de aceea regizorul si scenaristul pun accent pe o parte foarte carismatica a acestui bandit. El este prezentat ca un erou popular cu foarte mare trecere la public (chiar John recunoastea ca publicul il iubeste si de aceea il si ascunde de politie): Dillinger fura doar banii bancilor, incearca ca jafurile lui sa nu se soldeze cu morti. Pentru a-i sublinia si mai mult partea umana, este introdusa si povestea de dragoste dintre el si Billie Brechete, o fata saraca care este absolut fascinata de personalitatea lui si de viata periculoasa.

Regizorul Michael Mann a depus un efort considerabil in a ilustra perfect America anilor ‘30: masini de epoca, vestimentatia potrivita, arme, obiceiuri, fapte istorice. Totusi sunt cateva diferente fata de realitate (probabil din motive ce tin de epicul filmului) precum moartea lui Baby Face Nelson, inchisoarea din care evadeaza John Dillinger; pentru mine personal nu au fost deranjante mai ales pentru ca le-am aflat dupa vizionare.

O bila alba o acord finalului filmului, nu pentru ca ar fi excelent, ci pentru ca a reusit sa nu fie banal si sa strice ceea ce se cladise pana atunci. Moartea lui Dillinger nu este o moarta eroica, intr-un schimb de focuri, omorand si el la randul lui cat mai multi politisti, ci o curgere fireasca a evenimentelor. Scena finala devine dramatica insa prin disperarea degajata de echipa FBI satula sa tot rateze capturarea lui.

In concluzie, este un film bun si merita vazut, macar ca aflati cine a fost John Dillinger.

Radu D.