Iata ca ne-am hotarat ca din cand in cand sa facem cate un top 5 pentru diferite genurile de filme. Topul nu inseamna cele mai bune filme, ci filmele care ne-au impresionat cel mai mult pe noi, scriitorii blogului. Topul de astazi se leaga de comedii.

Bineinteles ca asteptam si de la voi topurile voastre :). Asa mai facem schimb de impresii si poate descoperim o comedie buna.

Top Radu D. comedii:
1. Le Gendarme de Saint-Tropez
2. Tais-toi
3. Scary Movie (mah am ras la filmul acesta fara pauza)
4. Mrs Doubtfire
5. About a Boy

Top Razvan comedii:
1. Monty Python and the Holy Grail
2. Austin Powers (shagadelic baby)
3. Clerks
4. Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb
5. Four Weddings and a Funeral

Imi plac povestile cu samurai. Am devorat Shogun ( cartea si filmul), am urmarit documentare, am mai dat o tura pe wikipedia dar cel mai mult mi-am dorit sa vad niste filme cu samurai mai ….”adevarate”. Acum multa vreme am auzit de Akira Kurosawa si am zis sa incerc cateva dintre filmele lui. Cred ca la fel ca multi altii am inceput cu “Shichinin no samurai” sau “Cei 7 samurai” un film aflat pe pozitia 12 in topul Imdb al celor mai bune 250 de filme. O pozitie pe care in opinia mea o merita spre deosebire de multe alte filme din acel top. O chestie interesanta in filmele lui Kurosawa este ca desi au scene violente nu sunt “gory” spre deosebire de alte filme de care vom mai discuta unde sangele curge intr-o veselie ( a la Kill Bill ).

Dar astazi vom vorbi despre alte 2 filme: Yojimbo si Sanjuro. Totodata o sa incep sa pun in aplicare o idee mai veche de-a mea: sa iau cate un mare regizor si sa ii vad filmele si apoi daca am ceva de spus pe marginea lor sa scriu cate un entry. Sper ca si voua vi se pare o idee interesanta. Voi incepe cu Kurosawa si urmeaza nenea Stanley Kubrik dupa care probabil o vom da in nume mai …”dubioase” :).

Ma refer la ambele filme pentru ca au acelasi personaj principal : ronin-ul (un samurai ramas fara stapan) Sanjuro(30 years going on 40 ) jucat de Toshirô Mifune. Sanjuro e o persoana ursuza, care vorbeste in propozitii scurte, nu are respect pentru nimeni si nimic dar pe masura ce povestea avanseaza ne dam seama ca de fapt asta este doar o masca. De fapt si de drept in spatele aparentei se ascunde un om foarte inteligent, care intelege bine lumea ce il inconjoara si pare a fi croit pe tiparul unui erou: intotdeauna ii ajuta pe cei slabi. Aceste aspecte sunt importante dar mai este un lucru la care filmele si eroul exceleaza : fighting scenes recreate veridic si in spiritul traditiei.

Yojimbo Poster

Yojimbo (1961)  este primul film despre Sanjuro. Acesta ajunge intr-un satuc in care 2 bande rivale terorizeaza satenii. Singurul om multumit este cel care construieste sicriele in care sunt inmormantati membrii bandelor. Sanjuro decide sa elimine ambele bande si pentru aceasta aplica la principul “Divide et Impera”. Isi demonstreaaz forta si priceperea in manuirea katanei si face pe ambii sefi de banda sa-l doreasca ca bodyguard ( yojimbo poate fi tradus ca garda de corp ). Folosindu-si inteligenta, siretenia si in unele cazuri sabia resuseste sa determine cele 2 bande sa se arunce intr-o confruntare violenta din care chiar si cei care castiga ar fi fost suficient de slabiti pentru a-i permite sa ii infranga. Lucru pe care il si face de altfel, aducand pacea inapoi in acel sat.

Ceea ce mi se pare interesant este ca ideea din spatele povestii a fost inspiratie pentru un numar de alte filme: pornind de la westernul “A Fistful of Dollars” (Clint Eastwood este omul fara nume) al lui Sergio Leone, Last Man Standing (Bruce Willis este un pistolar in vremea prohibitiei) pana la recentul “Lucky Number Slevin” un film foarte simpatic.

Nota: 8.5

Akira Kurosawa Sanjuro

Sanjuro (1962) continua povestea lui Sanjuro. De data asta ronin-ul nostru preferat se trezeste agrenat intr-un conflict din interiorul unul clan de samurai. 9 tineri samurai afla ca 2-3 oficial ai clanului sunt corupti si incearca sa traga un semnal de alarma. Evident ca lipsa lor de experienta si naivitatea determina o suita de greseli care ar putea avea consecinte tragice. Chiar si cu ajutorul lui Sanjuro situatia este de multe ori pe muchie de cutit dar pana la urma “the good side” wins. In plus toata intamplarea este o lectie de viata pentru cei 9 tineri impetuosi care pana la sfarsit afla ca e bine sa gandesti inainte de a actiona si ca de multe ori a actiona pripit este reteta sigura pentru dezastru.

Singura scena bloody din cele 2 filme este reprezentata de standoff-ul final dintre Sanjuro si Hanbei, o scena plina de suspans care mi-a placut in mod special.

Nota: 8

Mie mi-au placut ambele filme foarte mult, desi sunt diferite ca abordare si atmosfera. Daca cineva e curios sa le vada mi-ar face placere sa aflu opiniile voastre si sa discutam despre ele.

Razvan

Regie: Peter Weir

Distributie: Robin Williams, Ethan Hawke, Josh Charles

Premii: Oscar pentru cel mai bun scenariu, BAFTA pentru cel mai bun film, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun actor in rol principal, cea mai buna regie si cel mai bun film

Nota: 8.0

Pe scurt: Filmul surprinde un semestru din viata unor baieti din prestigiosul liceu Weldon Academy unde mai presus de toate domnesc regulile si conformismul unor metode care dau roade de multe generatii. As putea spune ca este o poveste a pubertatii, a celui mai important moment din viata unui om, acela cand deciziile luate ii formeaza caracterul.

Filmul este o afirmatie a non-conformismului si a gandirii libere manifestate prin caracterul profesorului Keating a carui deviza “Carpe Diem” trezeste spiritul in fiecare dintre elevi. Keating nu trebuie vazut ca o razvratire impotriva regulilor, ci ca un reprezentant al noii generatii.

Intr-adevar firul epic nu prezinta intr-un mod pur fantezist ideea de a-ti trai viata in sensul ca toti ar trebui sa luam decizii numai cu sufletul si deloc gandite, ci reuseste sa surprinda cele 2 extreme. Mie mi-a indus existenta unui echilibru intre curajul de a aplica idei noi si regulile existente (dar poate asa sunt eu, un moderat).

“Oh Captain! My Captain!”

Iata mai jos una dintre scenele care m-au impresionat, o scena din finalul filmului de unde reiese ceea ce profesorul Keating a reusit sa starneasca in acesti copii (oricum trebuie sa vedeti tot filmul pentru a putea intelege total semnificatia scenei).

Probabil este primul rol ce poate fi considerat o rampa de lansare pentru Robin Williams, el fiind rasplatit pe merit cu o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor in rol principal (va lua Oscarul pentru un alt rol magistral in Good Will Hunting 9 ani mai tarziu). Intotdeauna am trait cu senzatia ca lui Wiliiams i se potrivesc roluri ce imbina tragicul si comicul (Mrs Doubtfire, Jack, Bicentennial Man, What Dreams May Come, Good Will Hunting).

Radu D.

Regie: Steven Spielberg

Distributie: Harrison Ford,Cate Blanchett, Karen Allen, Shia LaBeouf

Nota: 7.5

Pe scurt: Indiana Jones is back. Aceeasi palarie, acelasi bici, acelasi stil care l-a facut celebru. Doar un Harrison Ford putintel mai batran dar inca in stare de functionare. De aceasta data inamicii nu mai sunt germani ci rusii. Scopul lor este sa obtina un craniu de cristal ce le va permite sa controleze mintile americanilor si sa-i transforme pe sarmanii imperialisti/capitalisti in bautori de vodka. Este evident ca Indy, ajutat de tinerelul Mutt Williams (Shia LaBeouf) si de fosta lui iubire Marion Ravenwood (Karen Allen), va face tot posibilul sa-i opreasca si sa  pastreze stilul de viata american. Se lasa cu impuscaturi, urmariri, furnici ucigase, bombe nucleare, E.T samd.

Verdict: Daca v-au placut primele 3 o sa va distrati si la asta. Daca nu …asta-i viata. Go watch Sex&the City.

Sunt cateva lucruri care merita subliniate din start: nu vreau sa aud comentarii de genul : povestea cu ET e ireala. Aceasta seria de filme n-a avut niciodata ca prim obiectiv realismul. In primul apareau spirite din “the Ark” carora nu prea le placeau nazistii, in al doilea oamenii supravietuiau dupa ce le era scoasa inima din piept iar despre al treilea ce sa mai zice: nemurire, rani care se vindeca cu putina apa samd…

Stiu … frigiderele nu’s bune drept adaposturi antiatomice, dar acum sa nu-mi ziceti ca faza asta vi se pare mult mai improbabila ca o tura PE submarin.

Povestea e slabuta, scenariul e uneori complet idiot si cu toate acestea isi indeplineste scopul : te face sa razi. I know i did.

Lucruri fara de care am fi putut supravietui la filmul asta sunt: Shia LeBeouf + the tarzan moment, efectele speciale care uneori sunt putin prea multe, accentul rusesc a lui Cate Blanchett.

Lucruri care ar fi putut face filmul mai fun : Sean Connery. Recunoasteti ca aparitia lui in The Last Crusade a crescut cu mult valoarea filmului.

Per total … nu atat de bun pe cat speram dar totusi entertaining.

Razvan

Am dat peste o lista cu postere foarte cool si m-am gandit sa v-o arat si voua.
Njoy

Razvan

Regie: Olivier Dahan

Distributie: Marion Cottilard, Gerard Depardieu

Premii: Oscar pentru Marion Cottilard ( Best Performance by an Actress in a Leading Role), Cesar ( cea mai buna actrita), samd.

Nota: 9

Pe scurt: Filmul ne povesteste viata celebrei cantarete Edith Piaf pornind de la anii copilariei petrecuti intr-un bordel, trecand prin suisurile si coborasurile ce i-au caracterizat cariera si pana la moartea sa. Actiunea nu respecta curgerea timpului ci sare inainte si inapoi uneori descumpanind privitorul dar pana la urma toate firele se unesc si creeaza sentimente si imagini ce raman intiparite in suflet. Marion Cottilard face un rol formidabil meritandu-si toate premiile si ajutata de muzica si de maestrii care ii realizeaza machiajul ne-o infatiseaza pe “La Mome Piaf” intr-un mod din care deriva o mare parte a frumusetii filmului.

Verdict: Unul dintre cele mai bune filme biografice ale ultimilor ani. Un “Must see” alaturi de Walk the Line si Ray.

Mi se pare fenomenal modul in care Marillion se scufunda in personajul pe care il interpreteaza. Toata frumusetea din filme ca : “Jeux D’enfants”, “Un long dimanche de fiançailles”, “A good year” dispare si lasa loc micutei Edith. Ramane in schimb talentul care ii permite sa arate, sa se miste, sa cante, sa vorbeasca la fel ca “mica mare” cantareata. O iubim pe Edith, traim cateva zeci de minute alaturi de ea si asta doar datorita actritei din spatele mastii.

Asemeni si celorlalte filme mentionate mai sus accentul e pus pe veridicitate. Detaliile neplacute ale vietii personajului nu sunt maturate sub covor ci infatisate publicului. O putem vedea pe Edith traind intr-un bordel atunci cand era mica, luptand cu boala ce ii afecteaza vederea, castigandu-si painea pe strazile Frantei cantand pe la colturi de strada, atragand atentia unui patron de cabaret ce ii da prima sansa adevarata, cantand in concerte, iubind, pierzand pe cei pe care ii iubeste, lasandu-se prada alcoolului si drogurilor, revenind in forta de fiecare data cand viata o loveste pana cand intr-un final vocea ce a fermecat atati oameni se stinge.

Sunt cateva momente ale filmului ce m-au impresionat profund ( voi incalca regula nescrisa cu doar un singur videoclip / post ) :

• Scena in care tanara Edith canta “La Marseillaise”.

• Prima data cand Edith canta pe scena “Music Hall” si nu putem auzi cantecul ci doar vedea efectul sau asupra publicului. O scena superba si genial gandita.

• Moartea lui Marcel Cerdan.
• Ultima scena cand o Edith imbatranita si bolnava canta “Non, je ne regrette rien” este probabil una dintre scenele cele mai emotionante ale filmului.

Va recomand 2 lucruri :

1) uitati-va la film in versiunea franceza cu subtitrari daca e necesar. aceasta mica bijuterie de film merita vazut asa cum a fost gandit.

2) Daca dupa vizionarea filmului va indragostiti de personalitatea intensa, simultan fragila si indestructibila, a uneia dintre cele mai de neuitat cantarete franceze si mai ales de muzica ei dati o fuga pe youtube si relagati-va cu cateva dintre melodiile ei. Apoi poate va intoarceti pe aici si imi spuneti si mie melodiile voastre preferate. But first …. spuneti-mi ce parere aveti de film.

Razvan.

Regie: Timur Bekmambetov

Distributie: James McAvoy, Angelina Jolie, Morgan Freeman

Nota: 6.5

Pe scurt: Trebuie sa mentionez ca filmul se inspira din benzile desenate cu acelasi nume. Sincer nu stiam la ce sa ma astept. Am vazut trailerul, mi-a placut. Am vazut-o pe Angelina Jolie in trailer, mi-a foarte placut :D. Totusi am intrat in sala de cinema un pic sceptic in privinta calitatii filmului. Il situez un pic peste media filmelor de actiune in ultima vreme.

Ca idee de inceput, Wesley Gibson este un contabil marunt, cu o sefa grasa si sunculoasa, cu o prietena care il inseala cu amicul lui si aproape fara o letcaie in buzunar. In plus, Wesley mai are si atacuri de panica. Ce poate fi mai rau de atat?

In fine, povestea continua cum el este abordat de o fratie de asasini, o intriga cu tatal lui omorat de marele inamic al fratiei. Focuri de arma, curse de masini, pregatirea lui ca asasin, alte focuri de arma, soareci-bomba. Uhm, clar se putea mult mai bine. Nu stiu exact ce a vrut sa fie… daca s-a dorit a avea super-eroi, nu s-a accentuat bine idea. Daca s-a dorit a fi un film de actiunea real, clar nu au reusit. Se pare ca imi reafirm ideea ca filmele dupa benzi desenate nu ies la fel de bine ca originea lor.

Angelina a avut un rol secundar, poate doar decizia din finalul filmului evidentiind-o putin… si tatuajul de pe spatele ei gol.

Iar fizica este complet ignorata in filmul de fata (stiu ca si in alte filme legile realitatii sunt incalcate, dar aici prea de tot; sau mai bine zis fara sa dea o justificare). Ei chiar se asteapta ca noi sa credem ca cineva poate modifica traiectoria unui glont astfel incat sa ocoleasca un obstacol si sa loveasca tinta? Cu un pistol normal? Mai bine bagau lasere. Si de ce ai vrea sa codifici litere pe 8 biti? Ai 27 de litere, wtf. 5 biti sunt suficienti!!

Personal consider ca Mr and Mrs Smith a fost mult mai placut. Macar te puteai axa pe cuplul Pitt-Jolie si tot aveai ce vedea.

Radu D.

Regie: Tom Vaughn

Distributie: Cameron Diaz, Ashton Kutcher

Nota: 6.3

Pe scurt: Okay, deci de mult nu am mai vazut o comedie cu tente romantice. O intamplare cum ei 2 se casatoresc in Las Vegas intr-un moment de betie, a doua zi dimineata castiga 3 milioane de dolari la un aparat mecanic de poker, iar apoi nu stiu cum sa-i imparta. Ajunsi in curtea de judecata, instanta hotaraste ca ei sa convietuiasca 6 luni de zile ca sa poata pronunta divortul. Ce urmeaza e lesne de imaginat.

Filmul nu aduce nimic nou, nici macar glume reusite. De fapt chiar trebuie sa ma gandesc serios sa imi aduc aminte o gluma buna. Nu, nici o sansa. Punctul okay este cuplul Kutcher - Diaz. Am ramas placut impresionat de Cameron Diaz, reuseste sa para dulce in film. In majoritatea comediilor romantice (de exemplu My Best Friend’s Wedding), pe Cameron nu prins-o niciodata bine rolul femeii indragostite; aici a fost okay.

Scenariul mi s-a parut scris cu picioarele. Pe parcursul filmului se deschide cate o mica idee care nu este niciodata dusa la capat.. foarte enervant. In final, nu regret ca am vazut filmul pentru ca aveam chef de ceva light si sa ma destind un pic. Dar daca nu ai chef de asa ceva, cu siguranta exista comedii cu muuult mai bune. Acum imi vine in cap About a Boy (2002); poate ii fac si un review. In fine, va las mai jos cu trailerul oficial.

Radu D.

Pentru ca astazi este 1 iunie ziua copilului and stuff ma gandeam sa va intreb ce filme va fac sa va simtiti din nou ca la 10 ani? Ce filme va aduc aminte de zilele simpatice in care singura decizie importanta era daca sa mergeti la fotbal sau sa va plimbati cu bicicleta? Numele si o scurta explicatie daca sunteti draguti/e.

O sa incep eu : Star Wars. I luved the little droids. I luved the fight against the evil empire. Star wars a fost basmul copilariei mele. On a side note thanks mr Lucas and mr Hayden for screwing that up.

Regie: Paul Thomas Anderson

Distributie: Daniel Day-Lewis

Premii: 2 premii Oscar castigate (Best Performance by an Actor in a Leading Role, Best Achievement in Cinematography) si alte 6 nominalizari la Oscar, premiul Bafta (Best Leading Actor), premiul Golden Globe (Best Performance by an Actor in a Motion Picture)

Nota: 8.5

Pe scurt: America, 1900, un miner. O scena în care el, murdar şi prăfuit, sapă cu un târnăcop sperând să găsească argint. Dinamitează fântâna, gaseste petrol. Şi începe povestea vieţii lui Daniel Plainview (Daniel-Day Lewis). O poveste despre goană după înavuţire, despre familie şi falşi profeţi.

Filmul surprinde o perioada de 20-30 de ani din viata lui Daniel, regizorul Anderson reusind cu succes sa creeze un potret al personajului pe mai multe nivele gratie desfasurarii totale a talentului lui Daniel-Day Lewis. Gradul ridicat de realism al scenelor este pus in evidenta prin simplitatea si naturaletea cu care sunt jucate. Nu vreau sa ma repet, dar Daniel Day-Lewis face un rol fenomenal exprimand foarte bine lacomia, frica, nebunia, iar pe alocuri accentele comice atat de necesare destinderii intensitatii filmului.

.

Poate cele mai interesante scene din film sunt declansate de stabilirea lui Daniel şi a băiatului sau într-un mic sat ce îi promitea un nou zăcamânt de petrol. In acea comunitate, Daniel, exponentul banilor şi al înavuţirii, îşi găseşte aparentul personaj complementar, un tânăr pe nume Eli, mânat de fiorul divin, pastorul a ceea ce el numea Biserica Celei de-a 3-a Revelaţie. Si astfel începe în plan secundar o luptă mută între cei doi, surprinsă foarte bine de regizorul Thomas Anderson.

Consider “There Will Be Blood” una dintre cele mai importante productii cinematografice ale anului 2007 datorita grandorii si maiestriei unei povesti cu iz epic ce subliniaza slabiciunile caracterului uman (dorinta de putere si inavutire).

Ma simt indemnat sa vad si Magnolia, un film in regia aceluiasi Thomas Anderson.